© All rights reserved. 

Moarte în Parcul Circului

Am fost azi dimineață în Parcul Circului, să alerg puțin. Am rămas fără aer când am văzut câți copaci am pierdut și câți suferă și sunt în pericol. Nu știu dacă e doar seceta. Știu sigur însă că pe Șoseaua Colentina, după Obor, s-a pus recent gazon proaspăt, cu sistem automat de irigare. Foarte frumos, dar asta e tot ce se poate? Ce se întâmplă cu parcurile și așa mult prea puține pentru București? Chiar nu e nimeni responsabil pentru îngrijirea lor?

Nu am găsit încă nicio informație pe internet, legată de copacii din parcuri. Doar o știre recentă legată de încercarea de a salva lacul cu lotuși, și el în pericol. Sper să fie adevărată și să se ducă până la capăt proiectul.

Nu știu ce s-ar putea face pentru copaci, în condițiile în care apa devine o resursă din ce în ce mai prețioasă. Dar aș fi dispusă să raționalizez apa pe care o folosesc eu pentru a hrăni natura, atât cât o mai avem. Dacă nu facem asta, probabil că titlul dramatic, ales pentru acest articol, nu va mai părea scos dintr-un roman polițist, va fi noua noastră realitate. 

După cum poți ghici, m-a întors pe dos alergatul de dimineață. Așa că închei cu niște imagini mai plăcute ochiului, de lângă lac și dintr-o altă dimineață, cu mai mult soare și mai puțină atenție la dezastrul din jur.

Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top