În seara era cât pe ce să mă păcălesc iar, singură. Am bibilit un cireș în floare care semăna cu alți cel puțin trei sau patru copaci desenați prin martie. În plus, nu simțeam că am reușit să transmit ce am simțit azi dimineață, în Grădina Japoneză. M-am enervat și l-am dat la o parte. Apoi am luat un alt pătrățel de hârtie și am mai făcut o încercare, de data asta cu mai puțină atenție la detalii și lăsând mâna mai liberă. Ce a ieșit mie îmi spune ce trebuie, nu-mi dau seama dacă și vouă, dar asta e, altul nu mai fac.
Apropo, sunt înfloriți cireșii albi. Cei roz se pregătesc. Mergeți să-i vedeți, dacă sunteți din sau prin București.
Marker acrilic și creion colorat. Adaug mai jos și poza cu toți copacii lunii anterioare.
Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare pe acest site.
Funcționale
Mereu activ
Stocarea tehnică sau accesul sunt strict necesare în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a permite salvarea cookie-urilor care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul sunt necesare pentru a crea profiluri de utilizator pentru a trimite publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.