© All rights reserved. 

Calendar – 05 – 11 aprilie (Londra)

Pentru colecția de azi a fost chiar greu să aleg. Am venit de la Londra cu cel puțin 400 de fotografii care conțineau copaci în ele și a fost greu să aleg doar șapte. Nu am avut timp și nici cea mai bună vreme să desenez acolo, chiar dacă am petrecut mult timp în aer liber (alături de muzee, desigur). Mai rău, m-am întors cu o răceală care m-a imobilizat timp de alte patru zile, am încă de recuperat pentru calendar. 

Ideea principală pentru azi e că Londra m-a uluit la capitolul copaci. E a treia oară când călătoresc acolo, dar abia acum am conștientizat ce comori găsești în parcuri. Și ce parcuri, cât respect pentru natură! Dar despre asta poate voi reuși să scriu mai multe pe LumeaMare, după licență cel mai sigur. Până atunci te rog doar să-mi ții pumnii, sunt deja în urmă cu toate, din varii motive. 

Revin cât de curând și cu restul intrărilor din calendar, așa sper.

Acuarelă, cărbune lichid, tuș, 8×8 cm.
Adaug mai jos și poza cu toți copacii lunii anterioare. 

Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top