© All rights reserved. 

Calendar – 14 martie

În continuarea zilei de ieri, astăzi am rămas cu gândul la copacii străzii. În desen am fost inspirată de un copac care a apucat să aibă o vârstă frumoasă și care e înghesuit între două case cochete de pe o stradă din apropierea locuinței mele. Acum vreo săptămână s-a făcut toaletarea copacilor de pe strada respectivă și aproape am plâns când am trecut pe acolo și am văzut cantitatea de crengi de pe jos și cum se tăia fără mile atât din el, cât și din frații lui din jur. Cioturile proaspete și strigătul lui către cer m-au determinat să transform unduirile în unghiuri ascuțite, mai potrivite în exprimarea durerii.

Nu cred că se ține vreodată cont de faptul că rădăcina unui copac este în legătură directă cu coroana. Tăierea din coroană, făcută fără măsură, poate duce la moartea unei părți egale din rădăcini, cele care nu mai au de unde primi suficientă hrană (produsă de frunze, atâtea câte vor fi). Iar ceea ce se consideră a fi o tăiere pentru siguranță poate duce tocmai la o destabilizare a echilibrului unui astfel de arbore, destul de înalt cât să producă pagube serioase la o furtună. 

Azi am desenat în tuș și creion. Mini-copăceii sunt miniaturi de 8×8 cm și se adună pe o coală mai mare care ține loc de calendar. O imagine cu toți copacii lunii aici.

Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top