© All rights reserved. 

Calendar – 18 martie

Mă pregătesc de o evadare scurtă de weekend și nu pot pleca până nu adaug ceva la calendarul de azi. Mi-ar fi plăcut să folosesc o inspirație de pe drum, dar mi-am dat seama că va fi mai mult întuneric și că voi ajunge prea târziu ca să mai am energie pentru asta. E foarte posibil și ca în următoarele două zile să nu pot posta pe blog sau pe alte canale sociale, dar copacii zilei vor exista și vor fi adăugați ulterior, după ce revin acasă.

Personajele din desen sunt inspirate de Ted și Fred, doi copaci care cresc la noi sub geam și aproape au ajuns cu ramurile cele mai fine la etajul 7. N-au înfrunzit încă, dar abia aștept, ei sunt bucuria zilelor calde de primăvară, vară sau toamnă. Pare simplu modul în care i-am desenat, dar nici așa simplu nu a ieșit din prima, am avut două încercări prealabile absolut eșuate. Nu mai am timp de alte variante, așa că iată: Ted și Fred în așteptarea primăverii. Cu siguranță îi vom mai întâlni, cel puțin în calendar.

Azi am folosit creioane și carioci acuarelabile. Mini-copăceii sunt miniaturi de 8×8 cm și se adună pe o coală mai mare care ține loc de calendar. O imagine cu toți copacii lunii aici.

Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top