© All rights reserved. 

Calendar – 19-22 martie

Spuneam deja, din jurnalul anterior, că e posibil să nu pot actualiza blogul câteva zile. Am plecat până la Craiova cu planuri mari, planuri care au devenit deodată nesemnificative când niște probleme ne-au chemat acasă mai repede decât plănuiam. Atât cât am putut, ne-am bucurat de un oraș surprinzător de frumos și de cele două locuri verzi (sau în curs de a se înverzi) ale sale: Grădina Botanică și Parcul Național Romanescu. Ambele mult mai îngrijite și mai curate decât parcurile din București. Bravo pentru Craiova, m-am bucurat să ajung acolo.

Adaug aici toate intrările noi din calendar, după cum urmează. Mai întâi vei vedea un copac cu căciulă de nori, dintr-o zi însorită și rece, prin parcul Romanescu. Apoi o impresie din fața primului covor de un verde aprins. Urmează un detaliu și o amintire de la stejarul falnic din Grădina Botanică – minunat exemplar și tot de Craiova vorbim.

Pentru azi am sărbătorit vântul cu o amintire din Chile. În Torres del Paine am prins cel mai puternic vânt din viața noastră și, după poziția adoptată de anumiți copaci chiar și în momentele fără vânt, am înțeles că vijelia era mai degrabă regula decât excepția. Așadar ultimul copăcel este inspirat de o amintire / fotografie din Torres del Paine, nu de briza de azi din București. Ok, nu a fost chiar briză, sper doar să nu devină o regulă, așa cum arată previziunile schimbărilor climatice, din ce în ce mai vizibile. 

Tehnici mixte. Mini-copăceii sunt miniaturi de 8×8 cm și se adună pe o coală mai mare care ține loc de calendar. O imagine cu toți copacii lunii aici.

Calendar copaci 19 martie 2022 Craiova
Calendar copaci 20 martie Craiova
Calendar copaci 21 martie 2022 Craiova
Calendar copaci 22 martie - amintire Chile
Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top