© All rights reserved. 

Calendar – 23-28 martie

În spatele blocului în care locuim a revenit zarva păsărilor. În sufletul meu a mai fost iarnă și furtună, din păcate, de aceea am ales, din nou, să adun mai multe miniaturi și să le prezint împreună. Pe de o parte câștig timp așa, pe de alta las lucrurile să se așeze și evit să intru în prea multe detalii. Nu aș vrea să se transforme acest blog, dedicat naturii, într-un jurnal plângăcios de mamă. Oricărui părinte îi este greu când copilul are probleme și când se simte neputincios, când ar face orice să ajute, dar înțelege că nu depinde doar de el. Despre asta e vorba, în mare. 

Ca de obicei, fiecare desen are povestea lui, dar am promis că nu intru în prea multe detalii. Primul, inspirat de un stejar de lângă Sighișoara, e legat de felul în care simți că viața trebuie să meargă înainte, că trebuie să existe o cale, indiferent de durerea de moment și de cât de rupt și inutil te simți. Al doilea e o imagine pe care am avut-o seara târziu, o speranță care lumina în întuneric. Al treilea și următorul sunt inspirate de plimbarea de weekend prin pădure, iar ultimul e doar un detaliu cu ceea ce ne încântă văzul și mirosul zilele acestea.

Ne apropiem de finalul lunii martie și mie nu-mi vine să cred…

Tehnici diverse. Mini-copăceii sunt miniaturi de 8×8 cm și se adună pe o coală mai mare care ține loc de calendar. O imagine cu toți copacii lunii aici.

Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top