© All rights reserved. 

Calendar – 7 martie

Cum anunțam de ieri, azi am susținut prelicența. Un fel de examen care nu e chiar examen, o ocazie să prezinți în fața comisiei proiectul tău și un pretext bun să-ți pui ideile în ordine până nu e prea târziu. A fost scurt, plăcut și bine.

Pe drum, în timp ce stăteam în stație și mă gândeam cum a nins iar, ieri seară, mă zgâiam și la un pui de platan care își purta cu mare pompă podoabele înzăpezite, păstrate din sezonul anterior. M-a înveselit și vesel l-am desenat și eu pe el.

Mini-copăceii sunt miniaturi de 8×8 cm și se adună pe o coală mai mare care ține loc de calendar. O imagine cu toți copacii lunii aici.

Roxana Farca

Artistă, absolventă a Facultatății de Arte Plastice, secția Grafică, UNArte București. Fondatoare a blogului de călătorii LumeaMare.ro, autoare a cărții pentru copii și părinți călători „Mami, tati, uite cămilele!”, fotograf când mai rămâne timp.

Leave a comment:

Top